Home » D:News » Cum arată Samjiyon, oraşul ”utopie a socialismului”, inaugurat recent de Kim Jong-un

Cum arată Samjiyon, oraşul ”utopie a socialismului”, inaugurat recent de Kim Jong-un

Cum arată Samjiyon, oraşul ”utopie a socialismului”, inaugurat recent de Kim Jong-un
Publicat: 04.12.2019
Samjiyon, oraşul de vis al lui Kim Jong-un, o "utopie a socialismului", situat lângă muntele sacru Paektu şi care poate găzdui 4.000 de familii, a fost inaugurat chiar de liderul nord-coreean.

Coreea de Nord a celebrat finalizarea lucrărilor la ambiţiosul proiect care poartă semnătura lui Kim Jong-un. Noul oraş, aflat în apropierea muntelui considerat sacru de unde se spune că liderul şi-ar avea rădăcinile, a fost numit de presa locală „epitomul civilizaţiei moderne”, potrivit Mediafax.

Festivităţile au avut loc luni şi au inclus focuri de artificii, după cum a declarat presa nord-coreeană. În cadrul ceremoniei, Kim Jong-un însuşi a tăiat panglica simbolică, inaugurând astfel oraşul Samjiyon.

Proiectul liderului este văzut ca o „utopie a socialismului”. Oraşul beneficiază de apartamente moderne, hoteluri, o staţiune de schi, dar şi 380 de spaţii şi instituţii publice, precum şi fabrici care vor asigura condiţii de viaţă de o calitate superioară, a relatat The Guardian.

Samjiyon ar putea fi casa a 4.000 de familii, fiind una dintre cele mai ambiţioase iniţiative economice ale liderului nord-coreean. Construirea acestuia a fost întârziată din cauza sancţiunilor primite în urma stopării programului nuclear de la Phenian. Republica Democrată Nord-Coreeană a avertizat că acesta ar fi ultimul an în care Statele Unite ar putea să retragă politicile ostile, promiţându-le americanilor un „cadou de Crăciun” în caz contrar.

Întârzierile în finalizarea proiectului i-au determinat pe adepţii regimului Kim Jong-un să mobilizeze forţele de muncă ale brigăzilor de tineri, acţiune aspru judecată de activiştii pentru drepturile omului, care au considerat situaţia drept sclavie. Muncitorii nu ar fi primit bani, apă şi nici alimente în schimbul serviciilor oferite şi ar fi fost obligaţi să lucreze mai mult de 12 ore pe zi, timp de zece ani.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship